Primaria Capitalei a achizitionat pana in prezent 3.000 de metri patrati de terenuri care fac obiectul proiectului de investitii “Esplanada”. Achizitia s-a realizat la pretul stabilit de evaluatori – aproximativ de trei ori mai mic decat pretul cerut initial de proprietari. Municipalitatea a reusit, astfel, sa despagubeasca sase proprietari in aceasta zona. Suprafata de teren necesara derularii proiectului “Esplanada” este de 107.140 metri patrati si se afla in administrarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Din aceasta suprafata, 30% este notificata sau retrocedata catre proprietari. Transferul acestei suprafete de teren in proprietatea municipalitatii se va putea face in baza unei hotarari de guvern emise in acest sens.
Proiectul Esplanada City Center a fost prezentat premierului canadian Stephen Harper si ministrului delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely.
Esplanada City Center va transforma functional zona marginita de bdul Unirii, strada Nerva Traian, bdul Octavian Goga si bdul Mircea Voda, pe o suprafata de 10,7 ha, cu ajutorul unei investitii de aproximativ 1 miliard de euro.
Proiectul isi propune sa creeze un nou centru in inima Capitalei. Esplanada va cuprinde spatii comerciale, locuinte, birouri si spatii cu functiuni de relaxare, toate acestea integrate intr-o comunitate urbana agrementata cu un peisaj citadin format din strazi, piete publice si gradini.
Esplanada City Center ar putea gazdui, de asemenea, un centru cultural unic in Romania, care sa cuprinda o sala de concerte, un muzeu de arta moderna si un spatiu cultural multifunctional.
Proiectul va crea mii de locuri de munca noi in constructii, precum si numeroase oportunitati de angajare permanenta.
Initiative de anvergura in mai multe orase
”Romania este prioritatea noastra numarul unu in Europa Centrala si de Est si ne dorim sa oferim Bucurestiului un nou simbol capabil sa exprime si sa alimenteze aspiratiile de dezvoltare continua a orasului. Capitala Romaniei creste rapid, iar noi suntem increzatori in faptul ca Esplanada va reusi sa capteze aceasta crestere”, a declarat Todd Cowan, CEO TriGr’nit Development Corporation. Romania se plaseaza in topul prioritatilor TriGr’nit in Europa Centrala si de Est datorita confirmarii aderarii la Uniunea Europeana, moment in care aceasta tara va deveni poarta estica de intrare in cadrul Uniunii. TriGr’nit intentioneaza sa dezvolte proiecte de anvergura in majoritatea oraselor importante din Romania. Aceste proiecte vor implica arhitecti, ingineri, proiectanti romani, precum si firme de constructii locale. TriGr’nit se orienteaza in principal catre proiecte multifunctionale tip “City Center”, in locatii urbane strategice. Proiectele dezvoltate de catre companie includ centre comerciale si de entertainment premiate, cladiri de birouri, hoteluri, ansambluri de locuinte, statiuni pe malul apelor si facilitati culturale.